Scursura presei noastre

Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac mă calcă în picioare. Pe mine, şi pe toţi colegii mei. O fac constant, şi o fac fără ruşine, şi mai grav, fără de Dumnezeu. Ne batjocoresc breasla, şi ne trag după ei în mocirla în care se lăfăie. Nu au negat discuţia redată de ziarul Curentul, însă au încercat să se transforme în victime, pentru că, vezi Doamne, înregistrarea ar fi fost făcută ilegal. Dar pe cine interesează cum a fost făcută? Nu e normal ca atunci cînd te pretezi la şantaje, de cea mai joasă speţă, să te aştepţi să fii înregistrat? Domnilor, chiar nu contează! Nu este o discuţie privată, chiar dacă v-aţi tîrît pînă şi căsniciile în mocirlă! Chiar dacă am putea chiar să îl compătimim pe distinsul analist, Bogdan Chirieac, pentru că a rămas „pielea ...." fără amantă. Sau că este un biet şomer, preşedinte de ONG. Deci, nu. Aceasta nu este o discuţie privată. Ea ar fi putut fi publicată, în orice condiţii ar fi fost înregistrată, deoarece vine în sprijiunul interesului public. Un şef de instituţie este şantajat pentru ca mai multe anchete să fie finalizate , dacă se poate, înainte de alegeri. Conturile lui Blaga, Berceanu şi Videanu să fie găsite repede, peste hotare, şi puse pe masa lui Chiriac şi Roşca Stănescu. Este penal, de altfel, nu numai imoral. Decredibilizarea presei a început de mult. A fost cu prisosinţă întreţinută de Traian Băsescu, care în lupta cu mogulii, s-a lovit şi de "ţigănci împuţite" sau de ziarişti "găozari". Raţionametul e simplu. Loveşti în presă, distrugi toate ştirile, dezvăluirile, anchetele, produse de aceasta. Devii victima mogulilor şi ale intereselor lor. Arunci cu petarde în presă, pentru ca focul adevărat să nu mai pară foc real, ci o flacără mică. Acum, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac nu au făcut decît să întărească discursul lui Băsescu. I-au dat o temă nouă de campanie, atunci cînd nu şi-ar fi dorit nimic altceva decît să îl distrugă. Doar că au distrus altceva: o generaţie întreagă de ziarişti, care încă mai credeau în principii şi verticalitate. Ziarişti naivi,e adevărat, ridicoli şi mici,în ochii lor, dar drepţi, curaţi şi buni. Cei doi au dispărut la un moment dat din spaţiul public. Distinsul Bogdan Chirieac scria editoriale, în care ataca compania care îi făcea concurenţă firmei sale, care intermedia, in 2006 si 2007, contracte de achiziţie a unor echipamente de telecomunicaţii de 24 de milioane de dolari. Sorin Roşca Stănescu şi-a construit un adevărat imperiu pe malul lacului Snagov, plecînd de la nişte afaceri dubioase, despre care presa a scris la acel moment. S-au reîntors, iar acum sunt mai prezenţi ca niciodată. Şi ei…ei sunt exponenţii mass media. Ei sunt avizaţi să ceară socoteală, ei sunt avizaţi să vorbească despre moralitate. Iar într-o zi, noi am putea deveni ei.

Şantaj la ANI

Ar trebui sa ascultaţi înregistrarea de la sfîrşitul materialului ăstuia. Sau să citiţi stenograma, este reprodusă cu acurateţe. Nu am timp pentru comentarii dar poate revin după. Ah, şi dacă merge greu linkul...merită!

Viaţă de milionar

Unul dintre milionarii noştri autohtoni a inaugurat o investiţie de cîteva zeci de milioane de euro, undeva în sudul ţării. O fabrică uriaşă, care va crea cîteva sute de locuri de muncă. Dar să vă povestesc cum a decurs momentul oficial. Ăla cu tăiatul panglicilor, şampania şi discursurile. O dată ajunşi la poarta fabricii a început să se deruleze şi filmul. O mulţime de domni în costume negre, pantofi lustruiţi şi parfumuri înţepătoare. Fuste extrem de scurte, feţe de fete cu farduri suprapuse, blănuri scumpe, coafuri înalte, pregătite cu mare grijă în singurul salon din micuţul oraş. Doamne sau domnişoare, lungi şi drepte, urcate pe tocuri înalte, cu pasul măsurat, convinse că nimic nu s-ar fi întîmplat dacă Dumnezeu nu le-ar fi hărăzit pe acest pămînt. De o parte si de alta a mulţimii sunt aşezate pahare cu şampanie, de ai fi zis că se pregăteşte cel puţin o orgie a lui Bachus.Paharele sunt păzite însă. Nimeni nu are voie să se apropie de ele. Nu încă. Ar bea oamenii o apă sau o cafea, se vede că au obosit stînd, pe uscat, în picioare. Dar toate ifosele astea l-ar fi costat pe milionar. Gloata uniformă şi neomenită face linişte brusc, la apariţia ministrului economiei. Parcă milionarul, aflat în primele locuri în top 300, descreşte brusc, scade uşor, ca să ajungă să pupe mîna şefului. Şeful, puţin jenat, ştiind că este filmat din toate părţile, se fîstîceşte, şi se străduieşte, în faţa microfoanelor, să îşi justifice prezenţa acolo. În stînga şefului, un ambasador cu ochii traşi spre spate, venit cu întregul său staff. În dreapta, şade un personaj vioi, şi mic, şi glumeţ, şi fără vreo legătură directă cu ministrul, cunoscut drept Miki Şpagă. Ceva mai în dreapta, stă un alt domn mic şi negru înconjurat de oameni mari. Se recomandă Vasile Turcu de la Dinamo. De altfel, Turcu ţipă şi aplaudă extrem de zgomotos atunci cînd ministrul taie panglica. Cu siguranţă crede, pirpiriul, că e pe stadion şi tocmai a înscris unul de-al lor. Aşa să fi fost, posibil. Ministrul a tăiat cu iscusinţă panglica, chiar dacă investiţia s-a făcut din bani privaţi(subliniat). Nu ştie de ce are onoarea. Îi explică milionarul, în doi paşi şi trei mişcări. Nimic nu ar fi fost posibil fără ajutorul demnitarului, „fără măsurile de ajutorare a societăţilor într-o perioadă aşa de grea pentru economia românească”. Aşa este, ministrul a închis ochii la o datorie de 100 de milioane de dolari, pe care milionarul o avea faţă de Romgaz. Datoriile sunt acum în parte şterse, în parte eşalonate. Să tot fii milionar în Romînia! Dar nu apuci să îţi duci gîndurile pînă la capăt, că cei cinci domni cu instrumente aurite, şi pălării mari şi negre, încep să cînte un marş triumfalist. De sperietură, ministrul sare trei paşi în spate. Este o fanfară , de aceea de care mai vezi la înmormîntări, prin cartierele bucureştene. Şi o dată pornită, numai soborul de popi a mai oprit-o. Ministrul încearcă să se detaşeze de grupul pestriţ, în care a fost aşezat, însă este obligat să se mai pupe apăsat cu neveste, primari, soacre, consilieri. Trei preoţi apar în faţa intrării şi încep cîntarea. Rugăciunea se adresează parcă numai celor trei oficiali, din faţă. Şeful, milionarul şi ambasadorul. Plebea nu are nevoie azi de cuvîntul Domnului. Milionarul apucă hotărît microfonul. Aduce lîngă el o fată cu mustaţă, care ar trebui să citească discursul milionarului, gata tradus în engleză. De emoţii, fata se bîlbîie, rămîne fără glas,dar şi fără de limba engleză, iar milionarul se descurcă de unul singur. A urmat o scurtă vizită în fabrică. Scurtă, adică de vreo 15-20 de minute. La întoarcere, paharele de şampanie dispăruseră. Probabil au fost băgate la loc în sticle ca să aştepte următoarea inaugurare. Şi invitaţii au plecat încet şi cu grijă, trecînd pe lîngă maşinile de poliţie, scoase în stradă, ca să dea greutate evenimentului. Cu ce-o fi greşit bietul ministru? Cît să fi luat pentru asta? Pentru datorii şi pentru toate celelalte? Cînd întreb cît, mă refer la indemnizaţie, plus prime, plus diurne, desigur.

Dileme, dileme, dileme...

Cine fură mai puţin? Încerc să îmi dau seama care este partidul, sau alianţa, care ar fura mai puţin dacă ar ajunge la guvernare. Stau eu aşa, şi imi imaginez că Geoană chiar va ajunge preşedinte. Există şanse, dacă ar fi să ne luăm după sondajul INSOMAR, comandat de Realitatea tv. Bineînţeles că nu ne luăm. Dar dacă ar fi să ne luăm totuşi, haideţi să ne închipuim un guvern cu Adrian Năstase premier, şi Marian Vanghelie ministru de Interne. Ar fi invazia mătuşilor din sectorul 5, înspre centrul Bucureştiului. Ar însemna tăcerea justiţiei, ar însemna tăcerea mass-media. Alte fregate, alt Sidex, alt EADS. Să ni-l imaginăm, în continuare, pe Băsescu, tot preşedinte. Premier -Boc, Stolojan, sau ce croitor o mai vrea pentru rochiţele doamnei Udrea. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, al economiei, Adriean Videanu. Pe bune, mai puteţi cu Berceanu şi Videanu? Bordurile unuia ornează şoselele neasfaltate ale altuia. Drumuri ioc, investiţii ioc, strategii energetice ioc. Lui Oprescu nu i-aş da voie nici să desemneze premierul. Mi-e teamă de următorul scenariu: Cozmîncă şef la SRI, vreun interlop la interne, program la Cotroceni: 14.00-18.00. Oprescu nu ar mai avea nevoie de un alt Berceanu. Autostrăzile ne-ar suspenda pe toţi în cer. Apoi, Oprescu nici măcar nu are imaginaţie. Bine, exceptînd faza cu autostrada suspendată. Clientela de la primăria Capitalei a rămas aceeaşi, cu foarte puţine ajustări. Pe Crin Antonescu l-am lăsat mai la coadă. Mi-a plăcut nespus cînd l-a detronat pe Tăriceanu de la conducerea partidului. Am mai spus. PNL-iştii ajunseseră să mînuiască arta furtişagului chiar mai bine decît PSD. Ceea ce este aproape o blasfemie. Sau mai prost, nici eu nu mai ştiu. Fiindcă nici măcar nu se ascundeau. Licitaţii trucate, societăţi vîndute pe nimic. Crin ar merge cu Iohannis, este de-a dreptul îndrăgostit de primarul Sibiului. Toţi sunt. Deci, cu Iohannis premier. Dar oare cu ce i-a rămas dator lui Patriciu, pentru favorul de a-l fi susţinut în competiţia cu Tăriceanu? Rafinării mai avem, zăcăminte ceva? Noroc cu ghinionul că nu mai avem aproape nimic. Dar dacă Bogdan Olteanu rămîne la BNR, Crin tot mai are o şansă. Că moneda noastră sigur nu va mai avea. Votăm Vadim? Ptiu drace!

Stafiile PSD

Au murit Ovidiu Muşetescu şi Radu Timofte. Ieri încercam să confirm informaţia referitoare la decesul primului dintre ei. Am sunat la partid, de unde am aflat că Muşetescu era extrem de bolnav în ultima lună, şi că a fost transferat de la o clinica din Viena, aici in Bucuresti. Am sunat şi la AVAS, autoritatea pe care a condus-o ani buni. Am fost la fel de telegrafica în exprimare: "ştii, am auzit că a murit Muşetescu. Ai auzit ceva?" Nu, nu auzise. Îmi închide telefonul. Mă sună înapoi, copleşit de durere. Plînge şi mă roagă să nu dăm o ştie negativă, măcar acum că a murit. Că a fost un om bun, că noi am fost lăsaţi să vedem numai ce s-a vrut să vedem...Am tresărit. Era cu totul nepotivit ceea ce tocmai făcusem. Am sunat, pe un ton impersonal, cu intenţia de a confirma o ştire. Şi atît. Nu m-am gîndit nicio secundă că omul chiar murise şi că erau atîţia apropiaţi care îl plîngeau. Am confirmat ştirea, la fel de telegrafic. Apoi, am încercat să îmi amintesc privatizările la care a participat Ovidiu Muşetescu: Sidex, ARO, Alro, a Alprom... Dar e posibil ca noi să fi văzut doar ceea ce ei ne lăsau să vedem? Este posibil ca şeful APAPS să fi executat, în mare parte, ceea ce i se spunea pe linie de partid şi nu numai? Se ştie că băieţii răi nu apar niciodată în prima linie. De regulă, cei care execută, nu au toate informaţiile despre ce urmează să se întîmple. În cazul privatizărilor, ei au o sumă de bani negociată de o comisie, mai mulţi ofertanţi, şi o strategie. Ce se întîmplă pînă în acel punct, negocierile care se duc, cum este selectat cîştigătorul licitaţiei, s-ar putea să nu fie deloc voinţa celui care se întîmplă să semneze. Oricum, în cazul lui Muşetescu, deşi s-au scris tone de articole argumentate, nici un dosar nu ajunsese în instanţă. Pînă în urmă cu o lună. Deja se ştia că este grav bolnav, deci omul putea fi sacrificat de dragul justiţiei. Astfel că dosarul Alro, în care Ovidiu Muşetescu era învinuit, a fost trimis în instanţă.
Astăzi am aflat şi de decesul lui Radu Timofte, fost director SRI. A murit doborît TOT de o boală necruţătoare. Partidul, acelaşi partid, s-a delimitat repede de Timofte aşa cum se delimitase nu de mult şi de Muşetescu. Un alt punct comun al celor doi este Omar Hayssam. Muşetescu este cel care A SEMNAT dosarele privatizărilor IPRS Băneasa, Polirom Roman şi Moldosin Vaslui, societăţi care au fost preluate de sirian. Iar Radu Timofte a demisionat în anul 2006 de la conducerea SRI, după ce a fost eliberat acelaşi Omar Hayssam.

Premierul esuat la Bucuresti

M-a tulburat vraja pe care a creat-o in jurul sau primarul Sibiului, Klaus Johannis. Zvonuri, cum ca va fi aruncat in cursa prezidentiala, au mai fost. Pe atunci, nu excita pe nimeni ideea. In trei zile, neamtul a reusit sa fie asemuit cu regele Carol I, care a descalecat in Cetate, chiar daca nu de pe un cal, ci de pe mai multi cai putere, un BMW, masina de serviciu. Apoi a fost decretat drept unica solutie pentru tara, singurul care ar alunga criza doar dintr-o incruntatura de spranceana. Apoi urbea lui a fost luata la puricat. Sibiul devenise inima tarii. 40% din bugetul primariei pe anul acesta s-a dus spre investitii. Oau! Stie neamtul ce face! In criza, investitiile sunt unica scapare. Ele aduc locuri de munca, ele pun banul in miscare. Sibiul si-a schimbat infatisarea: centrul este restaurat, orasul are in plus 14 fantani arteziene! Sibienii nu vor ca edilul lor sa plece. Bun. Un exemplu. O nebunie mediatica, care cu siguranta nu o sa se opreasca aici. Nu cred ca neamtul a batut tot drumul de la Sibiu pana aici doar pentru atat. Doar era previzibila decizia lui Basescu! Trebuie sa fie ceva mai mult, putin mai mult. Si, cu siguranta, nada nu este postul de premier propus de Crin Antonescu, si asta numai daca va ajunge in fruntea statului. Si apoi am cercetat. Am cautat sa vad daca a existat premeditare. Prin premeditare, eu inteleg bani. Johannis asfalteaza mult. Si il costa mult. Pe el direct, adica primarie, dar si pe prsedintele Consiliului Judetean, colegul sau din FDGR. Iar milionarul Ilie Carabulea primeste cam tot, toate lucrarile din judet. Unele au fost atribuite chiar acum - vreo 7 milioane de euro pentru doua drumuri judetene. Mai sunt si lucrarile de amenajare parcuri, utilitati publice, lucrari de constructii... Cam aceleasi firme iau potul. Acum ca ne-am facut o idee, de unde ar urma sa vina banii, mai urmeaza sa aflam si pentru ce. Ca nu pot fi doar cele patru case ale lui Johannis cumparate din salariul sau de bugetar. Contractele au devenit prea mari pentru asta! Au devenit exagerat de multe si de mari ACUM. Inainte sa fi incalecat Johannis.

IGNOR

După o zi ca asta chiar vrei să auzi ceva inteligent. O zi plină în Parlament, cu ninsori pe alocuri în ţară. O ţară neguvernabilă, cu un Parlament nedigerabil. Discursuri triumfaliste, discursuri progresiste, discursuri fade, cuvinte înşiruite fără logică, fraze întregi fără idei, fără soluţii. Bucuria nebunilor şi fericirea oamenilor mici. Nefericirea prostănacilor. Preocuparea cea mai de seamă a celor fără de preocupare. Ar trebui să vedeţi aplaudacii! Ar trebui să vedeţi jurnalişti bucurîndu-se că ţara nu e guvernată. Cîtă lumină li se citeşte pe faţă! Au reuşit, este triumful lor! Ridicol! Sa vedeti premierul vorbind despre pensii, intr-un populism agatat de ceasul mortii. Ceasul mortii lor. Dezgustator. Si apoi toti filfizonii, gelati special pentru aparitia la tv. Ei sunt exponentii partidelor. Ei vorbesc cel mai mult, au verb, si nu au subiect. In spate... calcule. Infioratoare! Deci, vreau ceva destept ca sa imi limpezesc mintea.